Proiectul "Prima Casă" se va aplica pe o perioadă de patru ani şi prin intermediul acestuia vor fi construite circa 50.000 de locuinţe, a declarat, ministrul pentru IMM-uri, Constantin Niţă, apreciind că succesul măsurii depinde de dobânzile la credite.
Guvernul vede în programul "Prima casă" şi o oportunitate de a-şi spori fondul locativ, care la ora aceasta este cel mai scăzut din Europa.
Cum functioneaza?
În cazul în care un beneficiar al programului "Prima casă" nu-şi achită ratele la bancă timp de 90 de zile, statul devine proprietarul imobilului, lucru care nu-l deranjează pe ministrul Finanţelor, Gheorghe Pogea, care recunoaşte că statul are nevoie de case. „După 90 de zile de neplată, banca execută garanţia constituită de Fondul de Garantare, după care casa intră în proprietatea statului. Guvernul rămâne astfel cu fond locativ. E important de ştiut că România este ţara cu cel mai scăzut fond locativ social din Europa“, a indicat ministrul.
Potrivit oficialului, începând de la 1 iulie, cetăţenii care nu au imobile în proprietate pot merge să depună dosare de credit ipotecar la bănci, statul garantând în contul lor sume de până la 60.000 de euro prin Fondul de Garantare.
„Clientul nici nu va şti că are în spate Fondul de Garantare. Singura relaţie pe care o va avea în cadrul acestui program va fi cu banca creditoare. Trebuie să meargă la instituţia de credit cu dosarul complet şi atât. După ce îl califică la credit, banca va trimite dosarul la Fondul de Garantare. Fondul va avea o convenţie cu băncile, aşa că oamenii nu vor fi plimbaţi pe la ghişeele statului“, a asigurat ministrul.
Pogea a subliniat că este pentru prima dată când statul român acordă o garanţie suverană cetăţenilor săi. "În 20 de ani, statul a dat garanţii suverane numai propriilor companii. Şi a dat cu nemiluita. Pentru restructurare, modernizare şi alte lucruri. 70% din aceste garanţii au fost plătite de Guvern, şi nu de companiile care au beneficiat de credite. Cetăţenii n-au rămas cu nimic din asta“, a explicat Pogea. Ministrul a mai spus că proiectul are şanse foarte mari de reuşită pentru că "nu a fost făcut într-o seară, ci a fost asistat de specialişti din Banca Naţională, din Ministerul Finanţelor şi specialişti ai băncilor comerciale".
Băncile prin care se va derula programul vor fi selectate în urma unei licitaţii organizate de Ministerul Finanţelor. Prin alocarea a 100 de milioane de euro pentru acest program, prin Fondul de Garantare, ar putea fi achiziţionate în 2009 locuinţe în valoare totală de un miliard de euro. Creditele din programul "Prima casă" vor fi acordate în euro şi vor avea o dobândă cu mult mai mică decât produsele standard, marja de câştig a băncii fiind cu mult mai mică decât cea practicată acum pe piaţă. Cei care vor cumpăra o locuinţă prin intermediul programului "Prima casă" vor beneficia de o cotă de TVA redusă, de 5%.
Prima casă nu e chiar prima
Ministrul Pogea a anunţat că programul "Prima casă" poate fi folosit inclusiv de către cetăţenii care au mai avut locuinţe în proprietate. Condiţia pentru a putea accesa programul este să nu ai casă în momentul solicitării creditului.
DACA NU AI AVUT NICIODATA O CASA
Acum este sansa ta sa iti indeplinesti visul !
Programul PRIMA CASA lansat de Guvernul Romaniei in iunie 2009 te ajuta sa obtii finantarea de care ai nevoie pentru casa visurilor tale. Deja peste 11.000 de romani au beneficiat de avantajele acestui program. Acum este randul tau.
Conditiile pentru obtinerea finantarii
-
Avans 5% din valoarea locuinţei, dacă preţul acesteia este mai mic sau egal cu 60.000 de euro
-
3.000 de euro plus diferenţa dintre preţul locuinţei şi 60.000 de euro, dacă preţul imobilului depăşeşte suma de 60.000 de euro
-
Un depozit colateral pentru garantarea dobânzii, în valoare egală cu 3 rate de dobândă
Un numar mare de banci din Romania sunt implicate in derularea acestui program. Iata cateva dintre ele:
BANCA TRANSILVANIA, RAIFFEISEN BANK, MILLENIUM BANK, PIRAEUS BANK, CEC BANK, ALPHA BANK, BRD SOCIETE GENERALE, GARANTI BANK.
Contacteaza aceste banci si cere detalii. Atentie: nu toate bancile ofera aceleasi dobanzi si conditii de imprumut. Compara ofertele si alege-o pe cea care ti se potriveste mai bine pentru bugetul si planurile tale de viitor.
Exemplu de calcul pentru o familie formata din 3 persoane, la credit pe 25 de ani, cu dobanda de 5.3% :
-
Credit de 30.000 de euro, rezulta o rata lunara de 756 lei/ luna, iar venitul net al familiei trebuie sa fie 2160 Lei/luna
-
Credit de 35.000 de euro, rezulta o rata lunara de 882 lei/ luna, iar venitul net al familiei trebuie sa fie 2370 Lei/luna
-
Credit de 40.000 de euro, rezulta o rata lunara de 1008 lei/ luna, iar venitul net al familiei trebuie sa fie 2580 Lei/luna
-
Credit de 45.000 de euro, rezulta o rata lunara de 1134 lei/ luna, iar venitul net al familiei trebuie sa fie 2790 Lei/luna
-
Credit de 55.000 de euro, rezulta o rata lunara de 1390 lei/ luna, iar venitul net al familiei trebuie sa fie 3217 Lei/luna.
De la caz la caz unele banci iti pot oferi conditii mai bune decat in exemplul de mai sus.
OUG nr. 60/2009 - unele masuri in vederea implementarii Programului Prima Casă.
9 Iunie 2009
Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 60/2009 privind unele masuri in vederea implementarii programului "Prima casa" a fost publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 381, din 4 iunie 2009.
Avand in vedere:
— implementarea masurilor anticriza initiate de Guvernul Romaniei pentru sustinerea sectoarelor economice prioritare;
— deblocarea procesului de creditare si dinamizarea activitatii de constructii cu efecte asupra cresterii economice si asupra crearii de noi locuri de munca;
— facilitarea accesului persoanelor fizice la achizitia de imobile pentru locuit in actualul context al crizei financiare si economice, intrucat toate aceste aspecte vizeaza interesul public si constituie situatii de urgenta si extraordinare a caror reglementare nu poate fi amanata,
in temeiul art. 115 alin. (4) din Constitutia Romaniei, republicata,
Guvernul Romaniei adopta prezenta ordonanta de urgenta.
Art. 1.
(1) Se aproba programul „Prima casa” ca program guvernamental care are ca obiectiv facilitarea accesului persoanelor fizice la achizitia unei locuinte prin contractarea de credite.
(2) Beneficiarii programului „Prima casa” sunt persoane fizice care la data intrarii in vigoare a prezentei ordonante de urgenta nu detin in comun sau individual, impreuna cu sotii lor sau cu alte persoane, in proprietate o locuinta, indiferent de modul in care a fost dobandita, si nici nu au in derulare un credit ipotecar.
(3) Prin derogare de la prevederile Ordonantei de urgenta a Guvernului nr. 64/2007 privind datoria publica, aprobata cu modificari si completari prin Legea nr. 109/2008, cu modificarile ulterioare, Ministerul Finantelor Publice este autorizat sa mandateze Fondul National de Garantare a Creditelor pentru Intreprinderile Mici si Mijlocii in vederea emiterii de garantii in numele si in contul statului in favoarea bancilor care acorda credite persoanelor fizice pentru cumpararea unei locuinte in cadrul programului „Prima casa”.
(4) Contractele prin care Fondul National de Garantare a Creditelor pentru Intreprinderile Mici si Mijlocii acorda garantiile prevazute la alin. (3) constituie titluri executorii.
(5) Plafonul anual al garantiilor care pot fi emise potrivit alin. (3), conditiile de acordare a acestora si de eligibilitate a bancilor si a persoanelor fizice beneficiare ale programului „Prima casa”, precum si regulile de gestionare a garantiilor se stabilesc prin norme aprobate prin hotarare a Guvernului, in termen de 15 zile de la intrarea in vigoare a prezentei ordonante de urgenta.
(6) Intre Ministerul Finantelor Publice si Fondul National de Garantare a Creditelor pentru Intreprinderile Mici si Mijlocii se incheie o conventie prin care se stabilesc drepturile si obligatiile partilor in derularea programului „Prima casa”.
(7) Asupra imobilelor achizitionate in cadrul programului „Prima casa” bancile instituie si reinnoiesc in favoarea statului roman, reprezentat de Ministerul Finantelor Publice, un drept de ipoteca de rangul I pe toata durata contractului de creditare, cu interdictia de vanzare a locuintei pe o perioada de 5 ani.
(8) Creantele rezultate din garantiile acordate si platite institutiilor de credit in cadrul programului „Prima casa” sunt creante bugetare a caror recuperare prin executare silita se efectueaza de Agentia Nationala de Administrare Fiscala, conform procedurii reglementate de Ordonanta Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedura fiscala, republicata, cu modificarile si completarile ulterioare.
(9) Valorificarea bunului care face obiectul contractului de garantie, in cadrul procedurii de executare silita prevazute la alin. (8), se efectueaza de catre organele competente ale Agentiei Nationale de Administrare Fiscala.
(10) Sumele incasate potrivit alin. (9) sunt venituri ale bugetului de stat.
(11) In titlul executoriu prevazut la alin. (4) suma de plata va fi inscrisa in moneda nationala.
Art. 2.
Dispozitiile art. 154 alin. (4) din Ordonanta Guvernului nr. 92/2003, republicata, cu modificarile si completarile ulterioare, sunt aplicabile si in cazurile in care executarea silita se face pentru stingerea creantelor datorate bugetului de stat rezultate din executarea garantiilor emise in numele si in contul statului in favoarea bancilor care acorda credite persoanelor fizice pentru cumpararea unei locuinte in cadrul programului „Prima casa”.
Art. 3.
In cuprinsul Legii nr. 346/2004 privind stimularea infiintarii si dezvoltarii intreprinderilor mici si mijlocii, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 681 din 29 iulie 2004, cu modificarile si completarile ulterioare, denumirea „Agentia Nationala pentru Intreprinderi Mici si Mijlocii si Cooperatie” se inlocuieste cu denumirea „Ministerul Intreprinderilor Mici si Mijlocii, Comertului si Mediului de Afaceri”.
PRIM-MINISTRU
EMIL BOC
Contrasemneaza:
Ministrul finantelor publice,
Gheorghe Pogea
Ministrul intreprinderilor mici si mijlocii, comertului si mediului de afaceri,
Constantin Nita
Bucuresti, 3 iunie 2009.
Nr. 60.